Un șoarece minuscul.
O inimă mare. – Autorii
Deci, pot spune că această carte este pentru mine o capodoperă. Chiar dacă nu mai am vârsta pentru a citi aceste cărți, susțin că sunt cele mai motivaționale și cele mai frumoase din câte există. Sunt atât de calme, sunt atât de frumoase, sunt atât de ușor de citit și totuși, înglobează în jurul lor, un adevăr zguduitor. Ei bine, acest lucru se întâmplă și cu șoricelul nostru, Isaia (un nume mai sugestiv nici că se putea).
Dar înainte de a trece la acțiunea acestei cărțulii, vreau să spun că, povestea acestei cărți începe de la un singur search pe elefant (site-ul de unde îmi iau majoritatea cărților), căutând evident cărți pentru copii, fiindcă eu în sine sunt un copil când vreau și mi se permite.
Pe loc am trecut această carte, în agenda mea, „pe tiparniță” așteptând următoarea dată pentru o nouă comandă. Atunci când a venit momentul să comand, am uitat-o și atât de supărată am fost, că a trebuit să aștept până la venirea coletului trimis și până la comanda viitoare… dar, cartea m-a ales pe mine (să zicem așa) și la distanță de 3 zile am găsit-o într-o librărie. Mare mi-a fost bucuria să o văd acolo și mai ales să o cumpăr (nu era tocmai la reducere, dar nu am putut-o lăsa jos din mână, nicicum).
După ce am achiziționat-o, a așteptat într-un colț al biroului meu, doar câteva ore și după ce am apucat să citesc primul capitol, nu m-am oprit până la ultimul.
Cine luptă și dă bir cu fugiții, mai trăiește să apuce și desertul de mâine? – Isaia
Ca să fiu mai explicită și să argumentez de ce mi-a plăcut așa de mult, pot spune că, personajul nostru principal, Isaia este un șoricel, un șoricel albastru care poate vorbi, poate citi și poate face lucrurile profund, ca noi.
Isaia a fost crescut într-un laborator unde, oamenii de știință făceau experimente pe șoricei. Isaia este mereu speriat de ce îl înconjoară și decide să fugă (după alte încercări eșuate ale fraților săi). Totuși reușește să evadeze din acel loc „odios” așa cum îl numește, iar acum, singur încearcă să-și ajute și familia să evadeze din acel laborator.
Pe parcursul cărții, șoricelul nostru trece prin o grămadă de peripeții dar cel mai mult, mă atrage întâlnirea lui cu Mikayla șoricel, care, cu toate că nu are blănița albastră, cântă extrem de frumos.
Practic acest lucru m-a atras în măsura în care să vreau să o citesc, tocmai povestea în sine și povestea de dragoste dintre cei doi șoricei.
Cum e un adevărat șoricel , Isaia încearcă să-i facă pe plac, iubitei lui și se tot pune în primejdie pentru a-i aduce mâncare (dulciurile sunt preferatele ei), având mereu de a face cu motanul Lucifer (i se potrivește), care mai mereu încearcă să-l prindă.
Ajunge în cele din urmă să o întâlnească pe Hailey, o fată cu care se împrietenește imediat, fiindu-i aliată pentru a-și îndeplini scopul și de a-și salva familia.
Construcția personajelor este extrem de bine subliniată de către autori, narațiunea fiind la persoana a III-a.
Un prim aspect ce îmi place în mod deosebit este construcția capitolelor, acestea sunt de câteva pagini și la începutul fiecărui capitol, Isaia, are de notat câte un citat, din viața lui șoricească, cuvinte ce le-am cules și eu în caietul cu notițe.
Un alt lucru extrem de important este, că, citind cartea mi-am dat seama, că nu este cu nimic diferită față de realitate, acea poveste de dragoste sinceră pentru o fată, împreună cu dorința de a-și salva familia, duc această carte spre o realitate extrem de bine conturată. Personajele negative ca pisica sau ca și câinele din laborator pot întruchipa greutățile peste care fiecare dintre noi trebuie să trecem pentru a ne împlini scopul.
Un alt aspect, regăsit și în această carte este puterea echipei, Isaia nu ar fi putut izbuti dacă nu ar fi avut alături și alți șoricei care să îl ajute, șoricei care, culmea, nu erau din familia lui, nici nu îl cunoșteau prea bine, dar l-au ajutat să-și salveze familia pentru că, și pentru Isaia și pentru noi, familia este cea mai importantă de pe acest pământ și fiecare, în felul nostru, trebuie să luptăm să o reîntregim atunci când se destramă.
În carte, acțiunile sunt însoțite și de ilustrații care, ajută cititorul să înțeleagă mult mai bine povestea și să cunoască astfel cu mai multă ușurință, personajele. Este o carte savuroasă, minunată, nu am cuvinte.
Dar un lucru la care am reflectat este că, și în cartea de față ne este relatată pe larg contribuția pe care omul o are în sens negativ asupra ecosistemului. Ajungem să ne distrugem singuri, cu dorința de a căuta să descoperim mai mult, să dezvoltăm mai mult sau dimpotrivă nu ajutăm natura cu nimic, doar poluând-o și transformând-o ușor în nimic.
Citisem pe la 15-16 ani un documentar despre pământ și cum va fi peste 60 de ani și am rămas profund dezamăgită, speriată despre cum va evolua, dacă continuăm în felul acesta. De atunci și până în prezent, economisesc fiecare picătură de apă și fiecare hârtie, nu știu de ce, dar mă simt mai bine când fac acest lucru (când zic economie, mă refer că nu las robinetul deschis fără să folosesc apă sau nu arunc o foaie doar pentru că este îndoită la un colț).
Dacă nu vom distruge acest mănunchi de răutate care ne duce la boli și risipă, nu vom avea o planetă curată niciodată și cei ce vor avea de suferit sunt copiii noștrii.
Spuneam că, numele de Isaia a fost foarte bine ales, întrucât autorul face trimitere prin acest cuvânt la Sfânta Scriptură, Isaia fiind unul dintre proorocii Vechiului Testament. Și un lucru care m-a atras în cel mai frumos mod este, convorbirea șoricelului nostru cu Dumnezeu.
Cel mai mult apreciez la o carte atunci când și Dumnezeu face parte din ea, indiferent că este de leadership , de dezvoltare personală, istorie, filosofie sau romane polițiste, important este, să îl regăsesc pe Dumnezeu printre pagini, să îl regăsesc, bineînțeles în construcții frumoase și adevărate.
Dumnezeu îți dă aluna, dar nu ți-o bagă și în traistă – Isaia
Zilele trecute, o mămică a cerut pe un grup de cititori de pe facebook (în care sunt și eu), o recomandare pentru copilul ei. I-am recomandat această carte, iar ca răspuns mi-a mărturisit, puțin rușinată că, al ei copil are 14 ani. În acel moment, mi-am dat seama de un lucru, mulți părinți încearcă să-și maturizeze prea timpuriu copii, iar aceștia nu mai simt și nu mai trăiesc copilăria așa cum am trăit-o eu, așa cum am trăit-o unii din noi, cu football pe afară, cu „jocuri cu zaruri”, așa cum le numeam, cu 20 și una, cu „miuța”.
Astăzi copii nu se mai joacă „de-a doctorița, de-a profesorul” sau altele, pentru că părinților li se pare penibil, cel puțin așa am înțeles eu din comentariu mamei de pe facebook. Sincer, am rămas puțin surprinsă în mod negativ și dezamăgită… cum să citească copilul ei de 14 ani așa ceva, mai bine să îl învățăm cu jocurile pe telefon sau tabletă.
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, vreau doar să subliniez, felul în care a perceput această mămică propunerea mea, ca fiind de bebeluș și eu la 21 de ani, iubesc aceste cărți chiar dacă am jucat și eu muulte jocuri video în copilărie (și joc și acum), copilăria printre paginile cărților mele preferate, ocupă un rol esențial în dezvoltarea mea.
DRAGI PĂRINȚI,
Trăiți alături de copii această perioadă, trăiți-o și după aceea, orientați copii spre ceva frumos și folositor, copii nu trebuie siliți, trebuie doar să aibă un model după care să se ghideze.
Eu am avut o copilărie simplă dar plină de soare, cu povești cu zâne și feți frumoși. Am colorat și colorez până și acum, mă joc cu ursuleții de pluș și în prezent, pentru că îmi face bine, mă face să fiu fericită, îmi aduce aminte de părinții mei de acasă care mă așteaptă fericiți că le-a venit fata, nu femeia de la Cluj, pentru că numai lângă ei pot să fiu copil, să mă port ca un copil și să fac „boacăne” ca și un copil. Iubesc copilul din mine, chiar dacă profesional sunt alta.
Bucură-te că ești copil și trăiește-ți copilăria acum!
Mare, ai timp să fii toată viața! – Mama
O recomand, o recomand din tot sufletul celor care, au păstrat în adâncul sufletului lor, miracolul copilăriei și nu numai. Indiferent că ai 22, 25 sau 50 de ani, zic că această carte este potrivită pentru fiecare generație și pentru fiecare suflet care, în ciuda greutăților, își dorește să se deconecteze câteva ore de real și să pătrundă, alături de Isaia în lumea poveștilor, în lumea copilăriei.
Isaia, șoricel, eu Elena, te iubesc din tot sufletul!
Așa că mai șoptesc o rugăciune de recunoștință șoricească.
Sunt recunoscător că am fost primit în familia Mikayelei.
Sper că într-o zi, îmi voi regăsi și eu familia – Isaia
Editura: Corint Junior
Steluțe 5+
Eboni Heliane 