Ultimele sonete ale lui Shakespeare- Traducere imaginară de Vasile Voiculescu

Salutare, Dalinași și Dalinașe!

După cum ați observat deja și în instastory-urile mele sau în poveștile de pe facebook, astăzi(depinde când va fi programat pe blog), voi vorbi câteva cuvinte despre o carte, de poezii care mi-a rămas în suflet și în paginile din jurnalul personal.

După cum știți sau știm deja, articolele mele se bazează mai mult pe părerea mea sinceră despre acea carte și pe ici pe colo despre acțiune în sine. Astfel, aseară când discutam cu crețulinul meu, mi-a mărturisit sincer că, cel mai mult apreciază părerea mea sinceră și modul în care trăiesc eu o carte și, evident, acest lucru mi l-am și notat iute în jurnal.

Am observat că, cel mai mult se cere acest lucru pe blogul meu, deci, de aceea, cum o recenzie nu e cel mai bun cuvânt pentru a-mi descrie articolele, ci mai degrabă reprezintă un fel de părere sinceră despre sentimentele pe care o carte mi le nutrește.

Astfel, articolele mele pe mai departe vor avea în centrul lor părerea mea sinceră iar pe parcurs voi mai adăuga și alte modificări. Deci, acest articol nu reprezintă o recenzie, reprezintă trăirea mea pe care am avut-o citind această carte.(mulțumesc, crețulinăă).

Ca să încep cum se cuvine acest articol, volumul se intitulează Ultimele sonete ale lui Shakespeare- Traducere imaginară și este scris de către Vasile Voiculescu. Bun, până aici am înțeles, dar această carte pentru mine este dincolo de nume și dincolo de autor.

Iubesc scrierile lui Vasile Voiculescu, le iubesc pentru ceea ce transmit, pentru ceea ce sunt și am mai citit cărți scrise de el în care am regăsit aceleași sentimente și același mod unic de a trata evenimentele și același mod de a se juca cu sentimentele cititorului( am citit în urmă cu mult timp, Iubire magică, tot de el scrisă dar și acel volum este splendid, volum ce va fi dezbătut în următoarele articole).

Vasile Voiculescu pentru mine reprezintă tipul omului visător dar atent cu visele sale, reprezintă tipul omului însetat de cunoaștere lăuntrică, de renaștere spirituală, lucru regăsit și în opera sa, care pentru mine reprezintă descoperirea universului.

Dar, să vorbesc puțin și despre povestea acestei cărți.

De mică am iubit literatura(bine nu în deajuns cât am iubit istoria, dar well) și, în anul 2014 fiind în clasa a 11-a, am participat la un concurs dedicat poeziei și prozei, concurs sprijinit de fundația Mereu Aproape. Această carte(și altele) am primit-o cadou care însoțea mențiunea(am câștigat 2 mențiuni și 2 premii 3, la toate cele câteva categorii la care m-am înscris).

Prin liceu nu prea citeam atât de mult, recunosc. Dragostea pentru citit a venit o dată cu începerea facultății și totodată cu ajutorul unor persoane care m-au ambiționat să mă apuc de citit(cum am mai spus și repet, îmi plac videoclipurile de pe youtube tip lifestyle sau daily vlog sau altele, și acolo am cunoscut o tipă pe care o apreciez și o iubesc. Iar al doua persoană am cunoscut-o, culmea la o conferință dedicată planurilor BT-ului… dar despre aceste persoane voi vorbi într-un articol viitor dedicat persoanelor care m-au inspirat în diferite domenii).

Bun, acum să vorbim despre această minunată bijuterie. Este o elogie dedicată exclusiv lui Shakespeare și pentru Shakespeare. Cuprinde 264 de poezii și ce m-a impresionat cel mai mult este faptul că, pe o parte a filelor este înserat chiar scrisul lui Voiculescu și pe cealaltă este tehnoredactat pentru cititori. Sunt convinsă și chiar am mai văzut cărți astfel formate, dar această particularitate mi se pare genială.

Fiecare poezie operează cu relația dintre Gradina Edenului și Hades. O relație destul de interesant formată, autorul punând în lumină aspecte ce țin de amândouă. Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că, cu toate că în strofele sale predomină partea întunecată, această parte pornește tocmai de la lumină.

Eu sunt lumina, cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric.

Ioan 8:12

Citind aceste strofe, gândul m-a dus tocmai la poveștile copilăriei cu personajele bune și rele, povești în care de fiecare dată câștigau cele bune sau la serialul Lucifer pe care toot susțin că nu vreau să îl văd(din cauză că poartă un nume, care mi-e nu îmi plaaace și nu vreau să îl pronunț sau văăăd) dar crețulinul meu mă tot înnbunește cu serialul acesta.(apropo, mă întrebau câteva fete pe chat-ul paginii la ce seriale mă uit… mă uit la două simultan- iMedici care este evident cu substrat istoric și FBI, aici cred că e destul de pe înțeles numele. Dar după ce mai strâng câteva seriale, promit să vorbesc despre ele într-un articol viitor. Thaanks Fină).

Știu că poate părea uneori că mă sustrag rău de la subiectul articolului, dar așa cum am spus și în incipit, fiind un blog scris cu sufletul, îmi place să îl personalizez, dezvăluind mici chestii ce țin și de viața mea, chiar dacă nu prea îmi place să vorbesc despre mine Dar fiind blog-ul meu, cred că aceste lucruri pot fi interesante și pentru voi.

Revenind, pot spune că,această particularitate vizând relațiile opuse dintre cele două extreme, fac din această minunăție una specială, mai ales că subiectul acestor poezii are în centru FEMEIA, mult iubita femeie pe care Shakespeare o are mereu în atenție în toate lucrările și scrierile sale.

Sunt oare sonetele lui V. Voiculescu poezii de dragoste, așa cum au spus aproape toți comentatorii prestigioși? Un elan pasional, de nuanță erotică, le străbate fără îndoială; există în ele voluptăți ale cărnii, îngenuncheri și cuvinte de laudă la adresa femeii, confesiuni tulburătoare, înfiorări ale epidermei.

Adrian Marino

Nu sunt foarte „romanticoasă” sau „siropoasă” dar această carte chiar mi-a satisfăcut dorința aceea de a-mi vedea și latura feminină în ceea ce privește dragostea, patima(în sensul de mare iubire, nu de altceva) și de a observa dorința unui bărbat de a-și diviniza femeia în cel mai dureros fel(mă refer la faptul că, scriindu-i iubitei sonete care au un substrat „demonic”, nu e chiar romantic, zic și eu.. tocmai de asta iubesc această carte).

El îți trăiește existența în tensiunea surdă sau o manifestare a termenilor antitetici, iar psihologicul- impoziind sau numai planificând facultățile sufletești, în bună tradiție clasică- ni se înfățișează ca oglinda în care se încaieră, până la epuizare, binele și răul.Chiar și lexicul poetului, abuzând uneori de concepte, așează termenii adverși față în față, ca două rânduri de oști, pentru a savura dureros spectacolul încleștării lor, cu o plăcere aproape scolastică. O filosofie destul de simplă a luptei dintre bine și Rău, cu forțe existențiale ale existenței, stă prezentă în inima discursului liric, testând autenticitatea unui eu candid, sau numai setos de candoare, care se simte asediat de porniri obscure și demonice.

Ion Oarcăsu

Sentimentul pe care l-am avut citind această carte a fost unul aparte. Pe alocuri m-a speriat puțin din cauză că, autorul exagera puțin pe partea demonică, dar pe de altă parte m-a atras extrem de mult tocmai din cauza acestui fapt, nu mă plictisește și nu mă face să mă satur de ea, trăirile fiecarei poezii erau relatate altfel.

În concluzie pot spune că, Voiculescu a transformat acest volum într-o capodoperă, cel puțin pentru mine, fiindcă m-a purtat prin toate laturile gândirii umane. De la agonie la extaz, la depresie, bucurie nemărginită, moarte, regret, iubire pătimașă și multe altele.

O recomand cu tot dragul! Pentru cine își dorește o regăsire interioară, este ideală.

Se vede limpede că poezia este adevăratul suflet al iubirii, și ea poate fi separată de trup ca miezul de coaja lui, ca să fie reumplută de frumusețe. […] Am fi ispitiți să cităm toate aceste frumoase sonete, renascentiste, fără termen de comparație în literatura română.

Nicolae Manolescu

Editura: Biblioteca pentru toți

Steluțe: 5+

Nr. de pagini: 255